BOX WITH THE SOUND OF
ITS OWN MAKING
08.11. – 28.01.2018

Lucrări de: Geert Goiris, Susanne Kriemann, Fabio Mauri, Philip Metten, Phillip Warnell


Lecture-performances: Sarah Browne,
Erik Bünger, Ho Rui An

Filme de: Lawrence Abu Hamdan, Sarah Browne, Erik Bünger, Pauline Curnier Jardin, Josef Dabernig, Simon Dybbroe Møller, Fabien Giraud & Raphaël Siboni, Anja Kirschner & David Panos, Daria Martin, Laure Prouvost, Anri Sala, Daniel Steegmann Mangrané, Phillip Warnell, Bedwyr Williams, John Williamson

Curator: Mihnea Mircan


Programul vernisajului:
8 noiembrie, 18.30 – 23.00
Acces în sală începând cu ora 18.00

18.30 – 19.30:
Dash, lecture-performance de Ho Rui An

20.00 – 22.00:
Proiecția primului episod din programul de filme, cu o introducere de Mihnea Mircan > Daniel Steegmann Mangrané, Spiral Forest / Daria Martin, Soft Materials / Phillip Warnell, Outlandish / Fabien Giraud & Raphaël Siboni, The Unmanned – 1997 – The Brute Force / Erik Bünger, A Lecture on Schizophonia / Josef Dabernig, Excursus on Fitness / Laure Prouvost, It Heat Hit

22.00 – 23.00: Drinks

Prezentarea de față își împrumută titlul și mecanismul metaforic de la o sculptură realizată de Robert Morris în 1961. Un fel de obiect ventriloc, lucrarea lui Morris intitulată Box with the Sound of Its Own Making [Cutie cu sunetul propriei asamblări], este un volum geometric din lemn înăuntrul căruia un casetofon reproduce continuu sunetul construcției sale: tăiatul plăcilor de lemn, zgomotele de burghiu și ciocan. În contextul de față, Box with the Sound of Its Own Making e invocată deopotrivă ca imagine și narațiune, film still și coloană sonoră a unui film – un obiect a cărui alcătuire e descrisă în sisteme și cronologii distincte. „Identitatea” cutiei lui Morris e în egală măsură un fapt palpabil, o rememorare a procesului prin care a fost fabricată și o „buclă” în care această rememorare este împinsă în viitor și repetată la nesfârșit. Toate acestea pot fi corelate, într-un sens material sau abstract, cu o construcție biografică, cu povestea afirmațiilor și ezitărilor, a exclamațiilor și retractărilor, a personificărilor și actelor mimetice care formează țesutul dinamic al identității. Așadar, prezentarea de față imaginează o subiectivitate care își relateaza propria apariție și recompunere, la trecut și la viitor, înăuntru și în afară, proiectată pe ecrane improvizate și recuperată ca reflexie ori ecou. O suită de preambuluri și postscriptum-uri demarchează plenitudinea imaginară a sinelui.

Spațiul în care aceste mișcări și operațiuni sunt decupate și reeditate este un obiect conceput de artistul Philip Metten, care se poziționează între gesturile ori tropii arhitecturii și sculpturii, între macheta unui cinematograf sau burduful supradimensionat al unui aparat vechi de fotografiat. Cinema-ul lui Metten este totodată obiect și loc, exponat și element scenografic, viewfinder spațializat și zoom construit, putând fi comprimat între cele două suprafețe care îl delimitează sau extins telescopic la scara oricarui spațiu în care s-ar găsi. Această structură va găzdui cele trei episoade ale unui program de proiecții, fiecare ciclu fiind precedat de câte un lecture-performance.

Lucrările video și practicile artistice care compun acest program țes o conversație între forme și imagini ale transformării, scenarii cinematografice și interogații conceptuale. Primul episod include un dialog remarcabil între artistul Phillip Warnell și filosoful Jean-Luc Nancy, a cărui experiență medicală – un transplant de inimă – produce atât ficțiunea filmului lui Warnell cât și concepția unui spațiu interior niciodată propriu, a unui corp întotdeauna străin; modul idiosincratic de adresare prin care lucrările artistei Laure Prouvost folosesc tehnologia digitală pentru a privi înapoi către invenția cinema-ului și anxietatea primilor lui spectatori, mai degrabă decât pentru a explora orizonturi trans-umane; ‘making-of’-ul și ironia birocratică din filmul lui Josef Dabernig, în care disciplinarea corpului fizic și actul de supraveghere, control și verificare produc în mod recursiv chiar scenariul a cărui desfășurare o privim; proiectul ambițios al lui Fabien Giraud și Raphaël Siboni, un serial în 8 episoade (din care vor fi proiectate 3) care prezintă o istorie a computației presărată cu superstiții medievale, cuceriri coloniale și golemi tehnologici, și articulează o genealogie – ori antropologie abstractă – a non-eului, a unui domeniu din care umanul este îndepărtat.

Proiectul mai include fotografii de Geert Goiris, o tapiserie realizată de Susanne Kriemann și documentația unor performance-uri ale lui Fabio Mauri și Phillip Warnell, care pot fi privite ca „afișe” interșanjabile ale „filmului” al cărui sunet se propagă din expoziție. Mauri și Warnell lucrează, în sensuri diferite, cu strategiile genului expanded cinema: în primul caz, ecranul de proiecție al filmului e plasat pe pieptul lui Pier Paolo Pasolini, care este orbit de lumina propriului film, iar în al doilea caz direct pe retina performer-ului. În ambele situații, ecranele nu mai funcționează ca suprafețe neutre, ci ca fragmente de țesut conjunctiv, ca mediatori pentru alte intimități decât cele ale cinematografului convențional; ecranele devin receptori și epiderme, ale căror pliuri, iregularități și zone de obscuritate modulează experiența spectatorului în aceeași măsură ca și narațiunea filmică.

Următoarele două episoade ale programului de filme vor debuta pe 22 noiembrie – cu un lecture-performance de Erik Bünger și pe 6 decembrie – cu un lecture-performance de Sarah Browne.

Mulțumiri speciale: Caroline van Eccelpoel, Mihai Leontescu, Simona Necula, Mihai Pop