Pentru expoziția de la Salonul de proiecte, Daniel Knorr a conceput o instalație, gândită în funcție de parametrii spațiului expozițional, în cadrul căreia se inserează intervenția tânărului artist Coate-Goale, instituindu-se astfel un dialog între lucrările celor doi artiști. Păstrând linia adoptată de Salonul de proiecte, aceea de a încuraja producția de artă contemporană și dialogul inter-generational, expoziția de față prilejuiește întâlnirea și schimbul de idei între Daniel Knorr și un artist aflat la începutul carierei.
Obișnuit să destabilizeze convențiile care reglementează modul de funcționare a sistemului artei, precum și cele care marchează câmpul minat de conflicte al spațiului public, Daniel Knorr adoptă de multe ori o perspectivă critică, fără a produce însă simple „gesturi” de natură conceptuală, susceptibile de a fi interpretate într-un mod neechivoc. Obiectul găsit/deșeul urban este transformat și redimensionat de el prin reciclare, recontextualizare, un act menit a indica iminența proceselor entropice, semnalând totodată, cel puțin la nivel utopic, o posibilă deturnare de la finalitatea lui distructivă. Artei îi este atribuită o funcție reprezentațională, ea având rolul de a declanșa mecanismul de conștientizare a proceselor sociale și istorice, de a lansa întrebări cu privire la condiționările culturale și politice – precum și presupozițiile tacite – pe care se sprijină, de pilda, construcția identității naționale. Daniel Knorr propune un tip de artă realizată în mare măsură de spectator, de public. De multe ori, lucrarea se materializează prin reacțiile, dezbaterile, pe care le produce în sfera publică, în mass-media, o decizie cu conținut polemic adoptată de artist. Așa s-a întâmplat la Manifesta 7 (2008)
când spațiul expozițional alocat propriei participări a devenit, prin voința artistului, spațiu public, sau, în 2005, la Bienala de la Veneția, când Pavilionul României a fost lăsat complet gol, purtând urmele expozițiilor anterioare și lăsând spațiu liber întrebărilor – preponderent incomode – cu privire la construcția identitară a României, aflată atunci în pragul intrării ei în Uniunea Europeană. Într-o anumită măsură, expoziția de la Salonul de proiecte se înscrie într-o logică similară: spațiul expozițional se transformă în spațiu de reflecție, căci ceea ce primează este multitudinea de interpretări posibile – jonglarea cu concepte teoretice și referințe culturale, de la „valoarea de expoziție” a artei până la considerații privind sistemul capitalist actual – pe care și le construiește fiecare privitor în parte.
Coate-Goale e interesat de „stabilirea unui dialog urban cu spectatorul”, iar intervențiile lui în spațiul public schimbă sensurile mesajelor publicitare, atrag atenția asupra stării avansate de degradare a clădirilor vechi sau deplasează configurația simbolică a unor locuri. In alte situații, abordarea lui experimentală se regăsește în interogația îndreptată asupra dispozitivului fotografic: un proiect recent e acela de a transforma țevile găsite oriunde în spațiul exterior (la munte, în oraș – barele de bătut covoare) în obiective foto; în acest fel, „încadrarea e deja facută”, iar imaginea este rezultatul unui act care suspendă complet implicarea subiectivă a artistului. În expoziția
Piggy Bank Coate-Goale aduce expertiza lui în domeniul analizelor de laborator, contribuind la o meditație extinsă asupra legăturilor dintre artă, bani și diverse modalități de evaluare simbolică și reală.
