Cu: Bojana Cvejić (teoreticiană, Bruxelles), Ana Janevski (curatoare, Muzeul de Artă Modernă – MoMA, New York), Isabella Maidment (curatoare, Tate Modern, Londra), Manuel Pelmuș (artist stabilit în Oslo și București), Magda Radu (curatoare, Salonul de proiecte, București), Jimmy Robert (artist stabilit în București)
În continuarea celor două ediții anterioare, organizate în 2014 și 2016,
Salonul de proiecte l-a invitat pe
Manuel Pelmuș, unul dintre cei mai influenți artiști asociați „noului performance” [new performance turn], să conceapă o nouă ediție a programului
La seral. Timp de șase săptămâni, el invită artiști, curatori și teoreticieni care vor discuta, performa, sau se vor conecta cu problematici legate de prezența corpului în spațiul expozițional.
Pentru Manuel Pelmuș sintagma
La seral are o semnificație deopotrivă istorică și personală. În timpul perioadei comuniste în România, studiile „la seral” erau o formă de completare a ciclului de școlarizare pentru cei care intraseră deja în câmpul muncii după ce abandonaseră regimul obișnuit de școală. Seralul avea în general o reputație proastă, însă Pelmuș era fascinat, încă de atunci, de posibilitatea de a merge la școală seara, mai degrabă decât în timpul zilei. Mai târziu, el a reflectat asupra celor două convenții – convenția teatrală nocturnă și cea muzeală diurnă – și a transferului care se produce astăzi între cele două prin migrarea corpurilor în mișcare dinspre cubul negru (teatru, dans) către cubul alb (spațiul expozițional). Așadar, această ediție a Seralului pune în discuție tocmai conexiunea care se stabilește între temporalitățile și tipurile de atenție specifice sferei dansului și a artelor vizuale, suscitând o reflecție asupra posibilităților care apar în urma constituirii acestui spațiu hibrid.
„Dansul va rămâne în muzeu pe veci!” „Ce o sa ne facem oare când acest trend al dansului-în-muzeu se va termina?” „Au nevoie de noi mai mult decât avem noi nevoie de ei!” „În afara de faptul că sunt o prezență constantă, dansul sau practicile legate de dans în spațiul expozițional nu ne spun de fapt prea mult.” „Traficul între dans și muzeu e pe un singur sens, și se produce întotdeauna în termenii muzeului.” „Muzeele pot să ofere niște posibilități incredibile de a regândi contextul coregrafic – din punct de vedere formal, istoric, dar și social sau politic.” „Un spectacol al prezenței – adică un mod de a vivifica atmosfera de mausoleu pentru a satisface cererea specifică unei economii a experienței.” „Dansul în muzee. I s-a dat atât de puțină atenție, și iată că într-o bună zi vom fi parte din această realitate. Poate.” „Dansul în muzee pune niște probleme serioase și schimbă instituția în moduri fundamentale.” „O, dar e atât de amuzant!” „Muzeul de artă contemporană caută o artă dematerializată și omniprezentă, o artă care se prezintă ca un eveniment continuu sau ca performance perpetuu.” „Performance-ul ne face conștienți de faptul că sensul se construiește la timpul prezent.” „Ocupația artistică se redefinește ca prezență permanentă. Economia artei este profund înrădăcinată în economia prezenței.” „Nu e deloc un accident că muzeele se profilează astăzi în mod isteric pe activări performative de doi lei.” „Dansul oferă un bun pretext de a reinventa formatul expoziției.” „Aceasta e problema cea mai dificilă: cum pot muzeele să rămână spații de producție artistică și să nu cultive (sau, mai rău, să coopteze) miezul cel mai experimental și mai interesant al dansului contemporan, apărut la rândul său în marginile precare ale producției de teatru, doar pentru a le prezenta în cadrul muzeului și a hrăni dezideratul neoliberal de dezvoltare a audienței?” „Muzeul e o antrepriză în esență coregrafică.” „Motivul pentru care muzeele sunt interesate astăzi de dans și coregrafie nu se datorează unei bruște afinități pentru dans din partea curatorilor, ci faptului că ei nu au efectiv de ales.” „Muzeul va deveni un loc pentru exerciții mentale și corporale, explorând performance-ul ca sferă publică” „Dansul e acea formă de artă care pare să întruchipeze cel mai bine modurile actuale de muncă și de viață – imateriale, amplificate de mecanismele de producție a subiectivității, auto-exploatatoare, inoperative (désœuvré) și cu atât mai ușor de digerat prin precaritatea lor – în timp ce coregrafia pune accent pe trasarea procedurilor care reglează un proces.” „Performance-ul pare să fi migrat dinspre spațiile întunecate către cuburile albe intens luminate, dar continuă, prin această parazitare, să-și exercite potențialul transformator și transgresiv.” „Bugetele performance-urilor sunt arareori menționate, pentru a nu mai vorbi de onorariile artiștilor și coregrafilor, sau de prețurile la care sunt tranzacționate lucrările care devin „colecționabile”, mai ales prin munca dansatorilor și a altor performeri care le actualizează iar și iar” „Până la urmă, toți cei implicați au de lucru, investim bugetul în remunerațiile performerilor!” „Majoritatea performerilor primesc 300 de Euro pentru o săptămână de performance (inclusiv repetițiile). Mă întreb când vom spune Nu în mod colectiv!” „Dragă, următorul nostru program public va fi foarte performativ!”
Citatele de mai sus adună diverse declarații și comentarii colecționate de Manuel Pelmuș într-un interval de șase ani, de când lucrează în calitate de coregraf în spații dedicate artei contemporane. Acest colaj de texte a fost publicat pentru prima oară cu prilejul aniversării a zece ani de la înființarea Festivalului Leuven Playground. Citatele, pe care el le păstrează anonime, ating diverse aspecte presante ce caracterizează regimul „noului performance”, aspecte care au ghidat și concepția acestui program: istoria și specificul ambelor domenii, economia și politica lor, modurile de producție, temporalitățile, relația cu noile tehnologii, istoriile instituționale, dar și provocările pe care le suscită importanța actuală a performance-ului.
Pentru detalii legate de programarea evenimentelor, vă rugăm să verificați:
https://www.facebook.com/salonuldeproiecte/
