LIKE LEAVES / PRECUM FRUNZELE
20.09.2024 - 27.10.2024

Artiste/Artiști: Priyageetha Dia, Simryn Gill, Nona Inescu, Thuy Tien Nguyen, Elia Nurvista, Iulia Toma, Munem Wasif


Curatoare: Anca Rujoiu

Vernisaj: vineri, 20 septembrie, 19.00

Sesiune de degustare bánh lá*: sâmbătă, 21 septembrie, 16:00

Like Leaves / Precum frunzele explorează subiectul migrației dintr-o perspectivă ecologică. Expoziția își ia titlul de la lucrarea omonimă a artistei Simryn Gill. Pentru realizarea ei, începând din 2015, artista a colectat sute de frunze căzute ale mărului de apă (Syzygium grande) din orașul ei natal, Port Dickson în Malaezia. Frunzele late ale acestui copac, des întâlnit pe marginea drumurilor din Asia de Sud și de Sud-Est, sunt presate, iar apoi tăiate sub formă pătrată și puse la uscat. Versiunea realizată pentru această expoziție utilizează frunzele de platan, un copac omniprezent pe străzile și în parcurile Bucureștiului. Trecute prin același procedeu, frunzele sunt în cele din urmă fixate pe perete, ele devenind, în accepțiunea artistei, fotografii. Absorbind lumina prin intermediul fotosintezei, ele își schimbă constant structura și culoarea. În spațiul expozițional, unde frunzele se vor usca treptat ṣi vor vira înspre nuanțe tot mai închise de verde și maroniu, aceste fotografii înregistrează miṣcarea materiei și trecerea timpului.

Pornind de la lucrări realizate în Asia de Sud și Sud-Est, Precum frunzele propune o schimbare de perspectivă: înțelegerea migrației ca fenomen ce leagă toate formele de viață. Aducând la lumină aspecte legate de spațiul asiatic – unde procesele colonizării și efectele lor contemporane au avut un impact profund asupra mișcării și strămutării oamenilor și plantelor deopotrivă – expoziția de față propune o explorare a imigrației din Asia către România într-un cadru istoric și ecologic.

Prin intermediul narațiunilor speculative, Priyageetha Dia abordează istoria plantațiilor din Asia de Sud-Est și efectele acestora în prezent. Utilizând imagini generate de calculator (CGI), Dia dezvoltă un vocabular digital prin care trasează legăturile dintre tehnologie, muncă și distrugerea mediului înconjurător. Lucrarea Spectre System (2024) marchează un nou capitol în cercetarea artistei privind plantațiile coloniale și migrarea forței de muncă pe teritoriul Peninsulei Malaya. Fiind una dintre cele mai profitabile colonii ale Imperiului Britanic și cel mai mare exportator de cauciuc din lume de la mijlocul secolului al XIX-lea până la începutul secolului XX, Malaya avea o economie fondată pe subcontractarea a sute de mii de muncitori. Protagonistul fantomatic din animația realizată de artistă evocă spiritele ce abundă în peisajul Antropocenului. Un autocolant de perete înfățișează mâini alungite, contorsionate, evocând elasticitatea cauciucului și estompând granițele dintre corp și spațiu.

Sculptura Nonei Inescu, Preservers (Case for nurturing interpersonal relationships) (2024), face trimitere la un trecut în care cunoașterea botanică și expansiunea colonială se întrețes. De-a lungul istoriei, studiul proprietăților plantelor a constituit o sursă de putere, întrucât această cunoaștere determina controlul asupra pământului din colonii și asupra modurilor de transport a recoltelor destinate consumului pe tot globul. Sculptura realizată în forma unui sarcofag compus din două siluete umane sudate în oțel își are originile într-un desen din 1974 al artistei feministe Birgit Jürgenssen. Subiecții umani sunt oare închiși? Sau creează împreună o cușcă? Interiorul acestor corpuri unite formează o cavitate umplută cu un buchet de ciulini uscați. Artista asociază sarcofagele cu recipientele sigilate din sticlă, inventate de cercetătorul englez Nathaniel Bagshaw Ward la începutul secolului al XIX-lea și utilizate pentru cultivarea și transportul plantelor în întreaga lume. Concepută ca o piesă însoțitoare a sculpturii, fotografia Inclosure (Cotton thistle) (2024) reprezintă două mâini, în încercarea lor de a atinge un ciulin spinos. În contextul cercetărilor artistei, gestul este emblematic pentru dorința umană de a domina și controla natura.

Lucrarea realizată de Thuy Tien Nguyen este rezultatul scurtei rezidențe a artistei la București. Alcătuită din materiale solide precum aluminiu și oțel, estetica minimalistă a sculpturii evocă un non-loc, o zonă de tranziție lipsită de identitate distinctă. Sculptura face aluzie la Dragonul Roșu, emblematica piață din nord-estul Bucureștiului, care, alături de piața Europa, constituie un simbol al migrației din Asia de Est și de Sud-Est către România. Ocupând o suprafață vastă de peste 60 de hectare, Dragonul Roșu este cea mai mare piață de vânzare cu amănuntul a produselor chinezești din Europa. Procesul de modernizare a acestui mare complex comercial a intrat în ultimii ani sub incidența globalizării, vizibilă atât prin omogenizarea spațiului cât și prin oferta de produse. Artista perturbă această estetică a anonimatului global prin gesturi intime: instantanee din piață imprimate pe carton, o bucată de pânză din rochia tradițională sud-vietnameză Aó dai, mulaje turnate în zahăr ale frunzelor de spanac Malabar și, respectiv, trầu cau (betel) din Vietnamul de Nord, cultivate de comunitățile vietnameze din București. Toate acestea devin fragmente ce sunt încărcate cu un sentiment al apartenenței. Pe parcursul expoziției, floarea și frunzele ce însoțesc sculptura vor fi înlocuite constant de membri ai comunității vietnameze din București printr-un schimb cu Salonul de proiecte.

Pictura murală a Eliei Nurvista face parte dintr-o serie intitulată Long Hanging Fruits (2020-prezent). Integrat în arhitectura spațiului expozițional al Salonului de proiecte, desenul parietal a fost realizat utilizând ulei de palmier nerafinat amestecat cu pigmenți. Lucrarea ilustrează efectele devastatoare ale producției industriale de ulei vegetal în Indonezia, unde palmierul de ulei a fost adus din Africa de coloniștii olandezi în scop comercial. Indonezia este în prezent cel mai mare producător de ulei vegetal din lume, fapt ce a generat defrișări masive, conflicte funciare, strămutarea locuitorilor și distrugerea unor întregi ecosisteme. Explorând istoria acestei plantații, artista utilizează uleiul de palmier ca pe un catalizator al reflecțiilor critice și formelor de coeziune comunitară.

În ceea ce privește experiența migrației, lucrarea Iuliei Toma, semințe vechi (2024), sondează atât limitele reprezentării vizuale, cât și eșecurile sistemelor politice. Suspendată în spațiul expozițional, o poartă albastră delimitează ofrontieră. În pofida delicateței materialului, culorilor și a motivelor florale, lucrarea dezvăluie, la o privire mai atentă, constelații compuse din bărci și drone amenințătoare ce fac referire la violența vremurilor actuale și la atitudinea ostilă față de imigranți. Dacă în spațiul expozițional vizitatorii pot trece liber frontiera, artista ne reamintește de numeroasele porți închise ce se opun circulației celor care își părăsesc țara natală din cauza războiului, a dificultăților economice și a dezastrelor climatice. Lucrarea este însoțită de un un text personal al artistei ce captează procesul de realizare și deconstrucție a operei sale, privit ca o negociere continuă între imaginația artistică și realitatea cotidiană.

În Machine Matter (2017), Wasif Munem imersează privitorul în interiorul unei clădiri aparent abandonate. Prin mișcări lente ale camerei, cadre fotografice și o coloană sonoră industrială, filmul alb-negru creează un portret poetic al unei fabrici închise de iută din Bangladesh. Cultivată în Asia de Sud de secole, iuta a devenit cunoscută drept „fibra de aur” odată ce forțele coloniale britanice au transformat-o în cultură comercială pe teritoriul Bangladeshului de astăzi. După câștigarea independenței, când economia iutei a jucat un rol important în separarea de Pakistan în 1971, statul a naționalizat toate morile. Sub presiunea Băncii Mondiale, reformele din anii '90 au determinat închiderea multor fabrici de iută deținute de stat, privatizarea morilor și disponibilizarea în masă a muncitorilor. Juxtapunând detalii ale corpului uman cu obiecte din fabrică, artistul caută să stabilească o legătură afectivă și materială între om și mașină, între om și o ramură industrială de care identitatea națională a Bangladeshului este profund legată.

*Sesiunea de degustare bánh lá, prăjitura tradițională vietnameză cu frunze, oferă contextul unei discuții informale despre experiența imigrației în România.

În cadrul acestui proiect vor fi organizate sesiuni de lecturi colective în parteneriat cu Facultatea de Științe Politice – SNSPA, Quixote's Cove și Centrul de Arte Satori din Kathmandu, Nepal. Aceste sesiuni vor fi facilitate de Pranab Singh (lector la Universitatea din Kathmandu) și Elia Nurvista (artistă).

Imagine: Simryn Gill, Like Leaves, 2015—prezent (detaliu)



Producție: Robert Băjenaru

Curator asistent: Ana Maria Ștefan

Mulțumiri speciale: Megan Dominescu, Larisa Sitar, Andrei Cebotaru, Dinu Bodiciu, Sorina Tomulețiu, Arthi Duraisamy, Maia Pham, Nhung Bui, Le Hong Nhung, Nhat Pham, Zhang Wanwen, Jared Marks, Pranab Singh, Raluca Grosescu, Cătălin Năstăsoiu, Goethe Institut București, Galeria Catinca Tăbăcaru, Ambasada Republicii Socialiste Vietnam în România, Organizația Femeilor Vietnameze în România



Acest eveniment este organizat de Asociația Salonul de proiecte, ca parte a proiectului Precum plantele. O perspectivă ecologică asupra migrației.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Facultatea de Științe Politice – SNSPA, Asociația Community Organized Relief Effort, Satori Center for the Arts, Asociația Culturală Solitude Project, Radio România Cultural, Scena9

Sponsor: Corcova Roy & Dâmboviceanu