GETA BRĂTESCU:
ATELIERELE ARTISTULUI
25 octombrie – 2 decembrie 2012

Geta Brătescu a făcut și face dovada unei complexități remarcabile prin dezinvoltura cu care a abordat o gamă extrem de variată de materiale și medii de expresie: desen, colaj, obiect, gravură, fotografie, film experimental, happening, tapiserie, etc. Acestora li se adaugă producțiile textuale care pot fi privite în conjuncție cu (dar și că având o identitate autonomă față de) artă ei. Cele două dimensiuni - textuală și vizuală - a operei Getei Brătescu vor fi citite împreună în această expoziție. Nu doar în sensul clarificării unor acțiuni e important că textele să fie corelate cu lucrările (mai ales atunci când există o legătură directă între ele), ci și pentru că anumite lucrări dobândesc o extensie semantica prin lectură în paralel a conținutului lor exprimat în text. E evidențiată astfel uimitoarea capacitate de modulare a sensului prin jocul semnificantilor care glisează necontenit unul către/în celălalt, prinși într-o narațiune (un „monolog interior”) pe care desfășurarea vizuală nu o surprinde - și nici nu caută să o suprinda, pentru că nu caută să se constituie ca o ilustrare narativă - în integralitatea ei. Mediile de lucru reprezintă firul conceptual al acestei expoziții: atelierul, spațiul industrial (tipografia, cazangeria), și, într-un sens mai extins, topografia spațiului mediteranean - ce constituie o sursă primară pentru seria Medea. Aceste medii/lumi circumscriu activitatea Getei Brătescu. Ea le colonizează prin prezența ei și se lasă totodată contaminată/modelata de ele, ceea ce are ca finalitate, printre altele, atragerea în orbita artei a unor obiecte/fragmente din realitate.

Constelația de lucrări grupate în jurul temei atelierului revelează înclinația Getei Brătescu de a reflecta asupra sferei artei într-un mod aproape literal, producând lucrări care investighează convențiile, instrumentele, cadrul artei, precum și propria ei implicare în acest proces. Auto-reflexivitatea îndreptată asupra circumstanțelor producerii actului artistic e exprimată și prin recursul la personajul emblematic Esop - eroul din fabulele antice - care e deopotrivă personaj imaginar și alter ego. Acțiunile lui Esop, descrise prin limbaj, ne revelează faptul că mecanismul creației încorporează o dimensiune ludică, iar artistul e simultan participant și observator al modului în care se compune și se de-compune, în etape succesive, continuum-ul producției artistice. Arta nu mai există (doar) ca obiect sau ca formă, ci în primul rând că proces. Precum Esop, Pafnutie are calitatea de a fi un alter ego al artistei; el derivă chiar din Esop, însă are o sumă de alte trăsături care îl diferențiază de acesta. Se poate spune că Pafnutie e o încarnare umilă a lui Esop; dacă Esop e responsabil pentru stârnirea fluxului creației, Pafnutie se manifestă la un nivel inferior, îndeplinind o muncă lipsită de vreun scop aparent; creațiile lui nu au destinatar, nu au public sau receptor: ele sunt obiecte „pentru nimeni”. În expoziție, un exemplu care corespunde suficient de convingător profilului lui Pafnutie este oferit de seria de colaje, numită Vestigii (1978),

compuse din resturi de materiale textile culese dintr-un sac în care au fost depozitate aceste rămășițe, sac ce aparținuse mamei artistei. Concomitent cu faptul de a fi „alese” ca elemente ce intră în compoziția unei suprafețe, aceste resturi sunt salvate, reciclate, reconvertite în mecanismul memoriei. Nu doar amintirea mamei e activ invocată prin „țeserea” compoziției și coaserea peticelor de materiale pe care ea le-a atins și lucrat cândva, ci și un întreg conglomerat de constructe imaginare care au jucat un rol esențial în felul în care s-a constituit în timp subiectivitatea artistei: tarâmul mitic și fabulos al Balcanilor și Mediteranei (de unde provin Esop, Nastratin, Pafnutie și Medea), forfota pitoresca a Ploieștiului, orașul natal, în perioada interbelică, poezia și senzualitatea orașului decăzut, Bucureștiul, așa cum e el descris în romanul Craii de Curtea Veche (1929) de Mateiu Caragiale.

Lucrul în cazangerie (o sarcină impusă în perioada în care artiștii erau obligați, în virtutea apartenetei lor la UAP, să între în mediile industriale pentru a le documenta prin desen) declanșează o meditație plastică asupra formei cercului, extrasă/epurată din silueta circulară a cazanelor, o formă pe care Geta Brătescu o explorează prin realizarea unor serii, asociindu-i o constelație de alte semnificații. Fiind responsabilă de realizarea concepției grafice a revistei Secolul 20 și având, ca atare, sarcină de a fi prezentă frecvent în tipografie, Geta Brătescu și-a apropriat acest mediu de lucru, devenind atentă la parametrii lui, așa cum și spațiul atelierului e conceptualizat și abordat de ea ca subiect în sine, constituindu-se în timp ca o entitate meta-artistică. Ea alege să fotografieze obiecte din tipografie, reprezentând „parti ale mașinilor tipografice” sau recipiente cu vopseluri, care dobândesc, prin fotografiere, calitatea unor portrete: „obiectul”, spune ea, „te abordează cu o privire fixă și persistenta”. Antropomorfizarea și personalizarea obiectelor – investite uneori cu un dinamism propriu, așa cum se intâmplă de pildă în cazul seriei Magneții – contribuie la accentuarea disoluției între subiect și obiect. În practica Getei Brătescu, spațiul fizic, real, fuzionează cu spațiul intim-interior, alcătuind un angrenaj care intră în câmpul artei.

Expoziția Geta Brătescu: Atelierele artistului va fi prezentată într-o formă extinsă la MUSAC – Museo de Arte Contemporáneo de Castilla y León (Spania) în perioada 9 martie – 9 iunie 2013.
Expoziția e organizată de MNAC în colaborare cu MUSAC, Museo de Arte Contemporáneo de Castilla y León. Această colaborare a fost posibilă prin sprijinul oferit de Institutul Cultural Român din Madrid.
Amenajarea spațiului pentru expoziția din București a fost făcută în colaborare cu Attila Kim.

Mulțumiri speciale: Ivan Gallery