Salonul de proiecte a adresat unor artiști tineri, activi pe scena artistică internațională, invitația de a concretiza cu acest prilej idei asupra cărora ei au reflectat în perioada recenta. Lucrările rezultate abordează teme diverse care au ca numitor comun explorarea printr-un filtru personal a unor spații geografice, sociale, politice, la intersecția cărora se configurează identitatea – și se conturează mizele – artei în contextul actual.
Lucrarea Ancăi Benera și a lui Arnold Estefan reflectă stadiul actual al angajamentului lor cu un subiect care condensează o serie de obsesii colective legate de istoria recentă a Războiului Rece și de poziția geopolitică a României: artiștii investighează controversele istorice și disputele teritoriale privind Insula Şerpilor. Acțiunea performativă realizată de ei la malul Mării Negre corespunde unui gest de „recuperare simbolică” a suprafeței maritime ce i-a revenit României după decizia din 2009 a Curții de la Haga, acțiune ce va fi completată de un al doilea volet, la vară, când cei doi artiști vor documenta incursiunea lor pe Insula Șerpilor. În expoziție, performance-ul filmat este integrat într-o schemă conceptuală care nuanțează pozițiile și exacerbează contradicțiile legate de acest teritoriu minuscul. Tudor Bratu concepe o instalație care reconstituie și analizează – prin intermediul unei structuri compuse din mai multe module, ce reprezintă o versiune spațializată a unei viitoare cărți de artist – experiența a șase luni petrecute de el la o rezidență artistică în China. Instalația se articulează prin recursul la fotografie, video și text, adunând interviuri, eseuri și contribuții ale altor artiști, iar ceea ce rezultă e o constelație de teme care se situează la intersecția între artă, politică și etică. Bratu privește cu un ochi critic globalizarea accelerată în care e prinsă China contemporană, un proces ce are ca efect uriașe discrepanțe economice și sociale, iar îmbrățișarea capitalismului economic merge mână in mână cu „absența democrației”. Pe acest fundal sunt introduse o serie de referințe autobiografice, culturale și intelectuale care compun, asemeni pieselor unui puzzle, identitatea fracturată a artistului. Cristina David urmărește felul în care, în contextul unor experiențe personale, pasiunea ei pentru obiectivitatea științifică este subminată, contrazisă sau transformată de intruziunea subiectivității. În acest caz, Cristina David pornește de la explorarea relației dintre termenii matematicii și limbajul comun pentru a dezvolta un dialog interdisciplinar cu coregraful norvegian Brynjar Bandlien,
iar spectatorii sunt la rândul lor atrași într-o interacțiune codată cu artista. În lucrarea intitulata 2012, Sebastian Moldovan distorsionează sensul mesajelor transmise în mass-media, amplificând scenariile fataliste și controversele iscate în jurul unor decizii politice actuale, aducând în discuție “dezinformarea ca metodă de lucru”. În cadrul unei instalații site-specific ce utilizează ca material sacii de gunoi, Moldovan produce un comentariu referitor la administrarea resurselor și la aplicarea unor “soluții invazive”. Ghenadie Popescu reflectează asupra relațiilor crispate de vecinătate dintre Moldova, Transnistria și România. Performance-urile lui, care se desfășoară de multe ori în spațiul public, vorbesc despre statutul precar al cetățenilor din Republica Moldova, despre procedura obținerii vizelor care presupune solicitarea unor „dovezi” financiare profund discriminatorii, despre semnele identității culturale și culturii materiale locale pe care artistul le poartă cu sine pretutindeni. Cu acest prilej, Ghenadie Popescu a fost invitat să realizeze două acțiuni la București, una programată în timpul vernisajului, iar cealaltă prezentată ca documentație a unui performance desfășurat cu câteva zile inainte. Anca Munteanu-Rimnic este prezentă în expoziție cu un performance filmat – formula ei predilectă de lucru – în care artista pornește de la un episod din biografia personală pentru a tematiza, într-un mod patetic si totodata (auto)ironic, lipsa opțiunilor și situațiile limită cu care se confruntă persoanele care vor să se stabilească în țări ce impun o serie de bariere legislative pentru cetățenii străini. Cristian Rusu revizitează critic ideologia, istoria, cultura, estetica şi spaţiul public, lucrarea lui reprezentând în acest caz un comentariu la adresa monumentelor de for public. Ea constă într-o machetă care deconstruiește genul academist, “pre-modern” și anacronic al statuii ecvestre, un tip de monument care continuă să fie promovat și astăzi prin politici culturale conservatoare care proiectează versiuni triumfaliste ale narațiunilor istorice. Tot Cristian Rusu propune intervenția site-specific The Ghost Geometry 2 care urmărește destabilizarea optică a ordinii arhitecturale și (re)stabilirea unei ordini sensibile prin care poate fi descoperită geometria și energia spațiului imediat.
Aceste lucrări vorbesc despre posibilitățile și, în acelasi timp, despre limitele comunicării globale, despre interese comune și schimburi de informații care sfidează granițele spațiale, geografice, în tentativa de a găsi formulări ale unor probleme care ne preocupă pe toți.
