MIRCEA NICOLAE. LUCRURI MĂRUNTE, LUCRURI PREȚIOASE
17.02.2023 - 23.04.2023




Comenduirea Garnizoanei Timișoara


Piața Libertății 5, Timișoara


Vernisaj: vineri, 17 februarie, 15.00-17.00

Tur ghidat: duminică, 19 februarie, 10.30 – 11.00

Program de vizitare weekend deschidere: 11.00 – 20.00

Curatori: Salonul de proiecte | Alexandra Croitoru, Magda Radu, Ștefan Sava

Design și arhitectură: Larisa Sitar, Andrei Cebotaru




Ionuț Cioană (1980–2020) a activat ca artist sub pseudonimul Mircea Nicolae, având o traiectorie diversă și bogată, a imaginat formate curatoriale care au testat limite instituționale și a fost unul dintre cei mai talentați critici de artă ai generației lui. Intenția expoziției este de a readuce în atenția publică această figură marcantă a artei contemporane din România printr-un demers curatorial menit să recupereze într-o manieră aprofundată practica sa artistică, punând accent pe interesul său legat de explorarea spațiului urban și rolul acestuia în configurarea subiectivității individuale. Titlul expoziției provine dintr-un statement al artistului, în care el face diferența între două metode de producție artistică: pe de o parte, abordarea „profesionistă” a activității artistice, cu accent pe producții sofisticate, riguros gândite și executate, destinate spațiilor instituționale consacrate; pe de altă parte, asumarea unor „lucrări stângace, dar sincere, indiferent cât de desuete sau de naive ar putea părea”, a căror realizare spontană și naturală îi produce plăcere și îl ajută să se întoarcă la sine. Dacă lucrarea Romanian Kiosk Company poate fi încadrată în prima categorie, reprezentând un pas important în recunoașterea profesională internațională a lui Mircea Nicolae, celelalte lucrări prezentate în expoziție mizează pe fragilitate, improvizație și efemeritate – seria o sută, Un altar pentru fiecare zi și ciclul Protezelor. Ambele direcții sunt însă traversate de aceeași intensitate emoțională, de sinceritatea și curajul de a se expune în fața lumii, oricât de opacă și indiferentă ar fi ea.

Expoziția se construiește ca un traseu care înglobează temporalități distincte, înscrise în chiar firul conceptual al lucrărilor: succesiunea chioșcurilor care compun Romanian Kiosk Company ne poartă prin câteva decade care au antrenat schimbări profunde, de la socialismul târziu la capitalismul anilor 2000, iar fragilitatea poetică a Altarelor încapsulează ciclicitatea unei săptămâni, în timp ce seria o sută propune o incursiune fenomenologică în timp și spațiu ce sintetizează câțiva ani din viața artistului.

Ionuț Cioană a absolvit Facultatea de Litere, Universitatea București (1998–2002) și a obținut un Master (2002–2004) în Antropologia Spațiului Sacru de la Institutul de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. A fost doctorand la Universitatea Națională de Arte din București cu o teză despre muncă și libertate artistică în contextul scenei de artă din România, între 1944–2010. În practica sa artistică dintre anii 2006–2009, Mircea Nicolae a dezvoltat o serie amplă de intervenții în spațiul public și în spații părăsite. Prin gesturi anonime, acestea își propuneau să investigheze structura socio-politică a orașului București, dar și spațiul mai intim al istoriei afective personale. În perioada 2010-2020, el a produs o serie de lucrări prezentate în diverse spații expoziționale și evenimente precum: Salonul de proiecte, București (2019); tranzit.ro/bucurești (2018); Galeria Ivan, București (2017); Galeria Electroputere, Craiova (2015); Vienna Biennale (2015); Spațiul Platforma, București (2015); MUSAC, Leon (2012); Pinchuk Art Centre, Kiev (2011); 32 Edgewood Avenue Gallery, New Haven (2011). Activitatea lui curatorială a inclus expoziția Mattis Teutsch. Avangardă și realism constructiv, organizată la Rezidența BRD Scena9, București, în colaborare cu Szilárd Miklós (2019), iar în calitate de critic de artă a publicat în mod regulat texte pe platforma editorială Scena9 în perioada 2016–2020.



Program de vizitare pe perioada expoziției:

Miercuri – Sâmbătă / 13.00 – 20.00

Duminică / 11:00 – 18:00

Mulțumiri speciale: Carmen Constantinescu

Co-organizatori: Asociația Salonul de proiecte, Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara

Finanțat de: Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte

opening.timisoara2023.eu








x